Pe 13 noiembrie 2011, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Iosif Pop s-a savârşit prima Sfântă Liturghie în parohia noastră.

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

PAROHIA ORTODOXĂ A SFÂNTULUI  IOAN BOTEZĂTORUL ȘI A SFÂNTULUI MUCENIC ALBAN, LUTON, UK

Duhovnicul este foarte important în viața de familie

– Părinte Ioan Mina, în societatea de astăzi sunt foarte multe divorţuri, chiar şi oameni apropiaţi de Biserică divorţează. De ce se întâmplă acest lucru?

– Într-adevăr, este un lucru dureros pentru Biserică ce se întâmplă astăzi, pentru că membrii societăţii sunt şi membrii Bisericii noastre. Cred că soţul şi soţia au uitat ce este familia, au uitat că ei sunt una în Hristos, au uitat că s-au legat înaintea Sfântului Altar şi nu s-au legat înaintea oamenilor, ci înaintea lui Dumnezeu. Şi aceasta au făcut-o odată pentru totdeauna. Un al doilea motiv este că a slăbit credinţa. Slăbind credinţa ei nu mai cred în puterea tainei căsniciei. Pentru foarte mulţi oameni din societatea de astăzi, căsnicia este un contract. Stă cât stă cu persoana respectivă şi apoi abandonează şi merge în altă parte. Lucru acesta nu este permis şi este imoral. Un astfel de om se vatămă pe sine, dar îi vatămă şi pe cei din jur. Un alt motiv pentru care se despart oamenii este cel material. Foarte mulţi s-au despărţit pentru că soţul sau soţia au plecat în străinătate. Un procent foarte mare din cei care au plecat în străinătate s-au despărţit. Aceasta pentru că acolo, în străinătate, au uitat de duhul ortodox şi de comuniunea pe care ei trebuie să o aibă soţul cu soţia, cu copii, cu familia mare din Biserica lui Hristos şi cu Hristos. Ei se rup de Biserică şi orice sfâşiere atrage după sine o altă sfâşiere, o altă rupere. Pentru că păcatul rupe şi atrage după sine mânia şi supărarea lui Dumnezeu.


– Sunt situaţii în care Biserica este de acord cu divorţul?


– Căsătoria încetează atunci când unul din cei doi trece la cele veșnice. Pentru divorț există și motivul desfrâului. Dar Sfântul Apostol Pavel spune clar că bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă prin bărbatul credincios. Deci cei doi se completează, dacă este răbdare, dacă este îngăduinţă.
Într-o familie trebuie să fie răbdare, îngăduinţă, trebuie ca cei doi să se roage unul pentru celălalt. Şi de lucrul acesta trebuie să ţină cont toţi cei care îndrăznesc către taina căsătoriei. Dacă ei nu au simţit în interiorul lor dorinţa sinceră de a se ruga pentru cel cu care vrea să se însoţească în viaţă, atunci este greu. Atunci nu este o căsnicie întemeiată pe dragostea aceea care vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu ci este o căsnicie care se întemeiază doar pe simţuri şi pe senzualitate. Nădăjduim că prima oară tinerii care îndrăznesc către taina căsătoriei să înveţe să se roage unul pentru celălalt şi împreună să se roage pentru binele lor, pentru că vorbirea cu Dumnezeu este temelia unei case.


– Dar în care unul din cei doi soţi părăseşte credinţa cea adevărată şi pleacă la secte?


– În acest caz cel ortodox trebuie să rabde mai departe şi să se roage pentru el.Cunosc astfel de cazuri, când el a plecat de la credinţa ortodoxă, iar ea a rămas în Biserica Ortodoxă şi nu s-au despărţit. Ea îşi duce crucea mai departe şi Dumnezeu nu o lipseşte de pace şi de binecuvântare.


– Cunoaşteţi cazuri de familii care ar fi vrut să se despartă, dar au revenit asupra deciziei?


– Se cunosc astfel de cazuri când unele cupluri ar fi vrut să divorţeze, dar venind la spovedanie au renunţat. De obicei când doi vor să se despartă, sunt nişte ambiţii, nişte orgolii, este un egoism la mijloc şi fiecare din cei doi caută să se îndreptăţească într-un anumit fel. Duhovnicul trebuie să aibă multă răbdare şi uşor-uşor să dezbată patimile  care îi cuprind – îndreptăţirea, închipuirea şi egoismul, „eu sunt cel mai bun, iar celălalt nu este bun de nimic”. Încet-încet, aducându-i pe linia smerenie, a cuminţeniei, atunci revin şi continuă căsnicia.


– Să insistăm puţin pe rolul duhovnicului pentru armonia familiei. Cei doi trebuie să aibă acelaşi duhovnic?


– Obligatoriu. Este lucrul cel mai firesc ca cei doi să aibă acelaşi duhovnic. De fiecare dată am sfătuit ca atunci când doi tineri se însoţesc, soţia să-l urmeze pe soţ şi să meargă să se spovedească la acelaşi duhovnic. Şi duhovnicul, cu darul pe care îl are de la Dumnezeu, echilibrează de fiecare dată, face pace şi ajută ca familia să meargă mai departe pe făgaşul ei normal, făgaşul cuminte al Bisericii noastre. Duhovnicul este foarte important în viaţa de familie. Aşa cum avem nevoie de părinţii noştri trupeşti ca să ne crească de mici, şi să ne povăţuiască pe calea cea bună şi să ne ducă de mână la biserică şi să ne înveţe să facem semnul sfintei cruci, aşa avem nevoie de duhovnic în viaţa noastră duhovnicească de zi cu zi. Pentru că duhovnicul este acela care garantează înaintea lui Hristos de mântuirea mea în măsura în care eu îl ascult, căci de duhovnic trebuie să facem ascultare: ascultând de duhovnic, ascult de Dumnezeu. Merg la duhovnic ca înaintea lui Dumnezeu, duhovnicul îmi dă cuvânt ca de la Dumnezeu şi inima mea trebuie să fie deschisă ca să primească acel cuvânt ca de la Dumnezeu. Şi atunci toate faptele pe care le săvârşesc cu sfatul şi cu povaţa duhovnicului sunt ca de la Dumnezeu şi atunci este pace, linişte şi bună înţelegere. De aceea nimeni să nu neglijeze şi fiecare să-şi găsească un duhovnic şi să aibă răbdare.Duhovnicul, la rândul lui, să aibă şi el răbdare ca să dea povaţa cuvenită, să dea acel cuvânt care vine din adânc, de la Dumnezeu.


– Părinte, vorbiţi-ne vă rog şi despre programul de rugăciune în viaţa de familie, mai ales când familia este binecuvântată şi cu copii.


– Rugăciunea este foarte importantă pentru copil. Mama să se roage pentru copil, să însemneze copilul cu semnul sfintei cruci, să-l înveţe rugăciuni încă de mic, Îngeraşul, Tatăl nostru şi altele pentru că pruncul are nevoie de rugăciune şi de însoţitor în creşterea lui sufletească. Cei mai frumoşi sunt copii care sunt crescuţi astfel. Ei cresc echilibraţi, aşezaţi, au o bucurie pe chipul lor şi această bucurie o transmit şi celor din casă.


– De la ce vârstă ar trebui duşi copii la spovedit?


– Este stabilit prin canoane. De la 7 ani copii ar trebui să se spovedească. De ce? Pentru că au nevoie de o îndrumare. Ce păcate spune el, o minciună, o poreclă dată. El trebuie să înveţe să fie corect. Copilul de la 7 ani are o anumită pricepere şi părintele îl poate călăuzi, îl poate învăţa, îl poate forma, îl poate dirija în aşa fel încât să evite anumite piedici şi anumite păcate care ar putea să apară în viaţa copilului.


– În ce măsură păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor?


– Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune că se milostiveşte prea bunul Dumnezeu până la al nouălea neam pentru cei care fac voia lui Dumnezeu şi pentru cei care sunt plăcuţi Lui. Dar se pot răsfrânge şi păcatele părinţilor asupra copiilor. În Sfânta Scriptură se spune: „părinţii mănâncă aguride, iar copiilor li se străpezesc dinţii”. Deci se poate întâmpla ca anumite păcate ale părinţilor să se răsfrângă asupra copiilor. Dar dacă aceştia au voinţă şi se silesc spre cele bune, pot birui şi pot depăşi acele stări şi acele păcate care s-ar putea răsfrânge asupra lor. Pentru că Mântuitorul nostru este cel prea bun, iar Măicuţa noastră este Maica sfântă care ne miluieşte şi ne păzeşte şi care de-a pururea se roagă pentru noi. Nimeni să nu se descurajeze, să dea înapoi, să se gândească cumva că păcatele părinţilor sunt asupra lui. Sunt sau nu sunt, nu ştim asta. Imporant este că Dumnezeu caută cu ochi buni şi milostivi spre fiecare dintre noi. Dumnezeu caută cu ochi buni nu spre ceea ce am fost noi sau strămoşii noştri, nici spre ceea ce suntem, ci spre ceea ce ne străduim să fim. Şi dacă vrem să fim cu adevărat nişte slujitori buni, Hristos caută cu ochi milostivi spre ceea ce vreau să fiu. De aceea să îndrăznim.


– Putem vorbi de o slujire a bărbatului şi o slujire a femeii în viaţa de familie?


– În familie cei doi se completează unul pe celălalt. Bărbatul îşi are rânduiala lui, aceea aşezată de Dumnezeu, aşijderea şi femeia. Bărbatul este chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia chip şi slavă a bărbatului. De aceea fiecare să-şi cunoască drepturile sale, obligaţiile sale. Bărbatul este cap al familiei, soţia este împreună lucrătoare alături de bărbatul ei la mântuirea lor împreună şi la mântuirea şi buna creştere a întregii familii.


– Înainte femeia era mult mai implicată în viaţa de familie, astăzi femeia este foarte implicată în activităţile de la serviciu, lucru care afectează viaţa de familie.


– Aşa este, dar mama să nu-şi uite rolul ei de mamă. Mama când s-a întors acasă să nu uite că este mamă şi că are un dar de la Dumnezeu, pe care bărbatul nu-l are: are acea afecţiune, capacitatea de a transmite copiilor pacea şi bucuria şi blândeţea.


– Cum înţelegeţi familia prin prisma familiei în care aţi crescut?


– Într-o familie trebuie să fie armonie. Cei doi să se completeze unul pe celălalt. Şi răbdarea trebuie să-i stăpânească pe amândoi, şi pe soţ şi pe soţie. Să-i „învăluie” răbdarea în momentul potrivit, că degeaba voi răbda a doua zi, dacă nu am răbdat cu o zi înainte! Atunci când e nevoie, atunci trebuie să rabzi şi dacă te-ai căsătorit din dragoste, ei bine răbdarea este o fiică a dragostei. Răbdarea, bunătatea, blândeţea şi rugăciunea sunt fiice ale dragostei. Aceste virtuţi nu trebuie să dispară dintr-o familie.


– Simţim cum familia este tot mai atacată astăzi. Se vede foarte clar cum se urmăreşte distrugerea familiei? Ce se poate face pentru a contracara aceste atacuri?


– Fiecare familie să devină un model. Societatea de astăzi are nevoie de modele. Părinţii duhovniceşti, naşii, să fie părinţi duhovniceşti cu adevărat, nu numai naşi care vin la petrecere şi după aceea au uitat de finii lor. Ei trebuie să se gândească că sunt un model pentru tinerii respectivi şi răspund pentru ei în faţa lui Dumnezeu. La fel şi părinţii trupeşti şi părinţii duhovniceşti. Duhovnici au un rol deosebit, preotul satului, preotul parohiei trebuie să vegheze la bunul mers al familiei. Şi familia trebuie sprijinită, apărată pentru că dacă vom avea familii bine închegate atunci vom avea şi nişte membri ai societăţii buni şi echilibraţi. Dacă o familie este dezmembrată şi beţia şi curvia şi toate neajunsurile stăpânesc familia respectivă, atunci este greu ca din acea familie să crească nişte tineri cuminţi, echilibraţi. Oricât de greu ar fi, oricâtă sărăcie ar fi, mizeria, pornografia, alcoolul, drogurile nu trebuie să-şi facă loc într-o familie. Dez-nădejdea nici nu are ce căuta, nici măcar nu ar trebui lăsată pe la uşă pentru că ea este cea care distruge temelia unei familii. Când unul din cei doi soţi s-a descurajat, atunci este greu.
Soţii împreună trebuie să fie lucrători în credinţa cea dreaptă, săvârşind sfinţenia întru frica lui Dumnezeu.

A consemnat Raluca Tănăseanu

Articol aparut in numarul 21 al revistei “Familia Ortodoxa”

Preluat de pe: http://www.familiaortodoxa.ro/2012/03/26/duhovnicul-este-foarte-important-in-viata-de-familie/