Pe 13 noiembrie 2011, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Iosif Pop s-a savârşit prima Sfântă Liturghie în parohia noastră.

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

PAROHIA ORTODOXĂ A SFÂNTULUI  IOAN BOTEZĂTORUL ȘI A SFÂNTULUI MUCENIC ALBAN, LUTON, UK

Avem mare nevoie de duhovnic

Odată cu începerea Triodului, cea mai frumoasă şi intensă perioadă liturgică a anului bisericesc, noţiunile de „post“, „pocăinţă“, „spovedanie“, „duhovnic“ se întâlnesc tot mai des.

Cu toate acestea, există unii care, întrebaţi dacă se spovedesc la vreun preot, afirmă: „La ce-mi foloseşte mie duhovnicul? De ce mi-ar trebui un îndrumător duhovnicesc? Eu Îi mărturisesc lui Dumnezeu tot ce am pe suflet! De aceea consider inutilă spovedania şi implicit duhovnicul. Oare Dumnezeu nu aude ce-I spun eu în faţa icoanei sau în biserică? De ce-ar fi nevoie de o terţă persoană care să-I repete ceea ce I-aş putea dezvălui direct?“ Sunt raţionamente înşelătoare, cărora le cad pradă mulţi semeni. Aşadar, care este rolul duhovnicului în viaţa noastră?

O privire succintă peste dumnezeiasca Scriptură ne va lămuri că Mântuitorul Hristos a instituit Sfânta Taină a Spovedaniei prin faptul că El Însuşi a săvârşit-o întâi în timpul activităţii Sale pământeşti asupra multor oameni ce-şi arătau credinţa în El cerându-I ajutorul, mărturisindu-şi păcatele, primind apoi de la Duhovnicul desăvârşit dezlegarea lor, odată cu îndemnul de îndreptare a vieţii. După terminarea misiunii Sale în lume, când s-a apropiat vremea Înălţării la cer, a dat Sfinţilor Apostoli puterea de a asculta mărturisirea păcatelor semenilor şi de a le acorda iertarea. Darul acesta este de fapt puterea  Lui Însuşi lucrând în ei: „luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“ (Ioan 20, 22-23).

Ca urmare firească a lucrării Sale mântuitoare împlinite, prin cuvintele adresate discipolilor, iar prin ei în mod direct tuturor urmaşilor acestora, episcopi şi preoţi, Mântuitorul Hristos le-a dăruit o putere nemărginită, învestindu-i cu prerogativa de a deschide şi pătrunde în sufletele celor ce-şi clădesc sfinţenia prin pocăinţă. Spun dumnezeieştii Părinţi că Domnul a instituit Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei pentru ca omul să nu deznădăjduiască din pricina neputinţei lui, ci să caute sprijin în afară, la Dumnezeu, la preot, căci cel izolat de păcat nu-şi poate găsi ajutor în sine, în fiinţa sa neliniştită şi bolnavă, ci numai în afară, în altă persoană. Dar să nu omitem esenţialul: nu duhovnicul iartă, dezleagă păcatele, ci Însuşi Hristos, prin graiul şi mâna preotului. Părintele oficiant al sfântului sacrament spune într-o rugăciune din rânduiala slujbei: „iată, fiule, fiică duhovnicească, Hristos stă de faţă nevăzut, primind a ta mărturisire cea cu umilinţă… iar eu sunt doar un martor ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte vei spune“.

Trecând peste aspectul doctrinar al Tainei Sfintei Spovedanii, nevoia unui îndrumător duhovnicesc se justifică şi prin faptul că nu ne cunoaştem niciodată cu adevărat pe noi înşine, aşa după cum afirma părintele Dumitru Stăniloae: „prin altul mă cunosc nu numai ca ceea ce sunt, ci şi ca ceea ce pot să fiu şi trebuie să fiu. Şi mă cunosc ca atare când mă mărturisesc“. Ne vine greu, dar trebuie să recunoaştem că puţini dintre noi au capacitatea să se judece conştiincios, imparţial, fără a-şi oferi eventuale circumstanţe atenuante pentru păcatele săvârşite. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, lucrul cel mai greu dintre toate pare a fi cunoaşterea propriei fiinţe în toată complexitatea ei. Or, tocmai prezenţa unui duhovnic în viaţa noastră ne permite să ne vedem fiinţa neajutată de posibilele încercări de cosmetizare, căci, dacă eu nu mă cunosc pe mine decât prin celălalt, atunci cu atât mai mult voi izbuti a mă descoperi total prin intermediul preotului duhovnic în care sălăşluieşte Hristos prin Duhul Sfânt.

Peste toate acestea, un verset din dumnezeiasca Scriptură zice: „Doamne, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu“ (Psalmul 142). Se pune întrebarea: cum aflăm voia lui Dumnezeu? Cum ne dăm seama dacă un lucru Îi place sau nu? În timpurile biblice au trăit oameni care primeau mesaje de la Cel Atotputernic prin mijlocirea unei inspiraţii directe. Contemporanii vieţii pământeşti a Fiului lui Dumnezeu au auzit pe Însuşi Cuvântul vorbind. Apoi, au fost Sfinţii Părinţi insuflaţi şi inspiraţi de Duhul Sfânt. Bunăoară, Sfântul Simeon Noul Teolog recunoştea existenţa unor persoane învăţate direct de Dumnezeu: „cei mai de seamă părinţi au avut drept învăţător nu un om, ci pe Dumnezeu şi conştiinţa lor, şi s-au făcut luminătorii lumii“. Astăzi, acest mod de a înţelege nemijlocit voia lui Dumnezeu se întâlneşte mult mai rar. Însă, orice om dornic de mântuire trebuie să ştie dacă direcţia sa de mers îl conduce într-adevăr către Dumnezeu, să înveţe cum să se ferească de primejdiile ori cursele ce-l înconjoară, să cunoască în fiecare moment ce să facă spre a împlini voia Cerescului Tată. Desigur, Sfânta Scriptură ne oferă nemijlocit această posibilitate.

Dar ce face un începător într-ale duhovniciei, deoarece capacitatea sa de a reflecta şi înţelege limpede cuvântul Domnului încă poate fi viciată de lipsa unei vieţi spirituale autentice. De aceea, pe lângă dumnezeiasca Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, toţi avem nevoie de o călăuză iscusită, de duhovnic, care, înzestrat cu acest dar, să suplinească lipsa de plenitudine a discernământului duhovnicesc celor ce dorim să ne spovedim. Necesitatea unui duhovnic care să aducă lămuriri în privinţa voii lui Dumnezeu este cu atât mai mare cu cât voia proprie a omului captiv încă în mrejele păcatului se împotriveşte voii lui Dumnezeu, căci, după avva Pimen, „voia omului este un zid de aramă între el şi Dumnezeu şi o piatră de poticnire“. Deci cum vom înţelege voia lui Dumnezeu ori cum o vom căuta, de vreme ce păcatul, înşelându-ne, ne îndeamnă să ne încredem în noi înşine, ghidându-ne după voia noastră de multe ori pervertită? Tocmai din această perspectivă, prezenţa duhovnicului în viaţa credinciosului are taman menirea de a-i arăta voia lui Dumnezeu, starea lui în raport cu aceasta, precum şi calea, mijloacele de a ajunge la comuniunea, prin iubire şi smerenie, cu Dumnezeu. Duhovnicul, prin Taina Spovedaniei, aduce în sufletul creştinului liniştea, luminarea, mulţumirea şi bucuria reîntâlnirii cu Dumnezeu.

Aşadar, avem mare  nevoie de duhovnic căci prin el îl găsim pe Hristos. Nu există nici un moment când cineva, în orice stare s-ar găsi, să se poată lipsi de un povăţuitor duhovnicesc, deoarece Cartea Sfântă glăsuieşte: „cei care n-au cârmuitor cad ca frunzele“ (Pilde 11, 14).

Arhim - Mihail Daniliuc | Sursa: ziarullumina.ro