Pe 13 noiembrie 2011, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Iosif Pop s-a savârşit prima Sfântă Liturghie în parohia noastră.

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

PAROHIA ORTODOXĂ A SFÂNTULUI  IOAN BOTEZĂTORUL ȘI A SFÂNTULUI MUCENIC ALBAN, LUTON, UK

Cine este Sfântul Mucenic Alban?

Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alban din Verulamul Britaniei, carele de sabie s’a săvârşit, în al treilea veac al mântuirii noastre.

Acest Alban era încă păgân în vremea în care cumpliţii Împăraţi romani legiuiseră împotriva creştinilor, când a adăpostit în casa sa un preot creştin ce fugea de prigonitori. Văzând cum oaspetele său priveghea zi şi noapte în neîncetată rugăciune, a simţit însuflarea harului lui Dumnezeu şi a început să urmeze acestei pilde de credinţă şi bunăcinstire. Şi învăţânduse pe îndelete din povăţuirea lui cea sănătoasă, a izgonit întunericul idololatriei, făcându-se din toată inima creştin. După ce preţ de mai multe zile l-a găzduit pe preotul înaintepomenit, la urechile necinstitorului stăpânitor a ajuns vestea că mărturisitorul lui Hristos, căruia slava mucenicie încă nu i se dăruise, se ascundea în casa lui Alban.

Aflând aceasta, a poruncit stăpânitorul unor ostaşi să îl caute cu de-amăruntul. Când au ajuns la casa sa, Sfântul Alban li s’a arătat de îndată, îmbrăcat în veşmintele ce le purta de obicei oaspetele şi învăţătorul său. Şi s’a întâmplat ca judecătorul, pe când era adus Alban înaintea sa, să stea la altar şi să aducă dracilor jertfă. Iar când a văzut pe Alban, foarte mâniindu-se deoarece îşi dorea să-l fi dat el însuşi pe mâna ostaşilor şi să-l fi trimis la moarte, a poruncit să fie târât către idolii diavoleşti, înaintea cărora stătea, zicând: «Din pricină că ai ales să ascunzi un răzvrătit şi un nelegiuit, în loc să-l dai ostaşilor, ca să pătimească osânda cuvenită pentru nesocotirea şi hulirea dumnezeilor noştri – vei primi tu toată osânda ce trebuia să i se dea aceluia, de nu vrei să te supui celor ale credinţei noastre».

Însă Sfântul Alban, care mai devreme de bunăvoie se mărturisise creştin înaintea prigonitorilor Credinţei, nu s’a spăimântat câtuşi de puţin de ameninţările stăpânitorului; ci, întrarmându-se cu armele războiului duhovnicesc, pe faţă i-a grăit că nu se va supune poruncilor sale. Atunci l-a întrebat judecătorul: «Din ce neam sau de ce spiţă eşti?» I-a răspuns Alban: «Ce-ţi este ţie din ce neam sânt? Dacă pofteşti să auzi adevărul despre Credinţa mea, să-ţi fie cunoscut că acum sânt creştin şi îmi petrec zilele în săvârşirea îndatoririlor creştineşti ». A zis judecătorul: «Care este numele tău? Spune-mi degrabă!» «Părinţii mei mă cheamă Alban», a răspuns el, «şi pururea mă închin şi cinstesc pe adevăratul Dumnezeu cel viu, Ziditorul-a-toate». Atunci judecătorul, întărâtânduse, a zis: «De voieşti a te bucura de fericirea unei vieţi veşnice, nu pregeta a aduce jertfă marilor noştri dumnezei!» La aceasta, Alban a răspuns: «Jertfele pe care le aduci dracilor nimic de folos pot dărui celor ce jertfesc, nici le pot împlini cererile; dimpotrivă, cine aduce jertfă idolilor va primi drept răsplată veşnicele munci
ale iadului».

Auzind judecătorul aceste cuvinte, a turbat de mânie şi a poruncit să fie biciuit de călăi sfântul mărturisitor al lui Dumnezeu, socotind că ştreangurile vor clătina acea statornicie de inimă pe care cuvintele nu o putuseră vătăma. Dar Sfântul Alban a purtat pentru Domnul nostru mari chinuri, nu doar cu răbdare, ci şi cu bucurie. Când pricepu judecătorul că chinurile nu-l vor birui şi nu se va lepăda de propovăduirea Credinţei creştineşti, a poruncit să-i fie tăiat capul.

Pe când îl duceau la moarte, au ajuns la un râu, ale cărui ape repezi erau despărţite în locul pătimirii sale de un zid şi de nisipuri. Acolo a văzut mulţime de bărbaţi şi femei, de toate vârstele şi de toate stările, ce neîndoielnic se adunaseră dintr’un imbold dumnezeiesc spre a fi alături de preafericitul mărturisitor şi mucenic; aceştia toţi şedeau pe podul de peste râu, încât era aproape cu neputinţă să se treacă în acea seară. Văzând acestea, Sfântul Alban, a cărui minte se umpluse de dorirea fierbinte de-a ajunge grabnic la locul muceniciei sale, s’a apropiat de râu şi, înălţându-şi ochii către cer, s’a rugat Atotţiitorului; când, iată!, a văzut cum apa se dă de îndată înapoi şi lasă uscat fundul râului, ca să poată trece.

Călăul, care trebuia să-i taie capul împreună cu al altora, văzând această minune, s’a grăbit către dânsul, la locul de osândă; şi, mişcat de o dumnezeiască însuflare, a aruncat sabia ce-o purta şi i-a căzut la picioare, dorind ca mai degrabă să sufere moarte împreună cu mucenicul, decât să fie silit a lua viaţa unui om aşa de sfânt. Din prigonitor, acesta i s’a făcut tovarăş în Credinţa cea adevărată; în vreme ce ceilalţi călăi şovăiau să ridice sabia de la pământ, preacuviosul mărturisitor al lui Dumnezeu a urcat o măgură, laolaltă cu mulţimea. Acest loc preafrumos era la jumătate de milă depărtare de râu, fiind acoperit cu mare felurime de flori; nu se afla acolo loc abrupt sau stâncos, ci totul era învăluit de verdeaţă, ca o mare liniştită.

Priveliştea cea minunată era una vrednică să se îmbogăţească şi sfinţească de sângele mucenicului! Când Sfântul Alban a ajuns în vârful măgurii, s’a rugat lui Dumnezeu să-i dea apă; şi neîntârziat a ieşit la picioarele sale un izvor pururea-curgător, ca toţi să înţeleagă că râul făcuse mai devreme ascultare de mucenic. Care râu, după ce a slujit rugăciunii mucenicului şi şi-a săvârşit slujba, s’a întors la curgerea sa firească de mai înainte. Aici acest preaviteaz mucenic, tăindu-i-se capul, a primit cununa vieţii făgăduită de Dumnezeu celor ce îl iubesc. Tot atunci i s’a tăiat capul şi ostaşului ce mai înainte, prin dumnezeiască însuflare, s’a ferit să facă împlinire osândei mucenicului. Şi, deşi nu s’a botezat în apa colimvitrei, s’a curăţit în baia însuşi sângelui său şi s’a învrednicit a intra în Împărăţia cerurilor.

Atunci judecătorul, uimindu-se la aflarea atâtor minuni cereşti, a poruncit să înceteze de îndată prigoana, începând prin aceasta a aduce cinstire sfinţilor pentru răbdarea şi statornicia lor. Sfântul Alban a mucenicit la 22 Iunie, lângă cetatea Verulamului, care acum îi poartă numele (Oraşul St
Albans de astăzi).

O biserică preaiscusit împodobită, vrednică de pomenirea sa, s’a ridicat în acel loc de îndată; acolo nu încetează, până în ziua de acum, să se tămăduiască în chip minunat mulţi bolnavi şi să se lucreze multe şi slăvite minuni. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte şi mântuieşte pre noi. Amin.