Pe 13 noiembrie 2011, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Iosif Pop s-a savârşit prima Sfântă Liturghie în parohia noastră.

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

PAROHIA ORTODOXĂ A SFÂNTULUI  IOAN BOTEZĂTORUL ȘI A SFÂNTULUI MUCENIC ALBAN, LUTON, UK

Explicarea Crezului

SIMBOLUL DE CREDINŢĂ (CREZUL) (1)

1. Cred (2) întru unul Dumnezeu: Tatăl (3) Atotţiitorul (4), Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute (2).
2. Şi întru unul Domn Iisus Hristos (6), Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut (7), Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut (8);
3. Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire (9), S-a pogorât dinceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut Om (10);
4. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat (11) şi a pătimit şi S-aîngropat;
5. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi (12);
6. Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui;
7. Şi iarăşi va să vină, cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
8. Şi întru Duhul Sfânt (13), Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede (14), Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin proroci.
9. Întru una (15), sfântă, sobornicească (16) şi apostolească Biserică (17);
10. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor (18);
11. Aştept învierea morţilor;
12. Şi viaţa veacului ce va să fie (19). Amin! (20)

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.

1. Textul acestui Simbol de credinţă a fost alcătuit la primele două Sinoade Ecumenice (Niceea – anul 325 şi Constantinopol – anul 381) şi reprezintă un rezumat al principalelor dogme ale Bisericii. Învăţăturile cuprinse în acestSimbol sunt bazate pe Sfânta Scriptură (Biblia) şi Sfânta Tradiţie a Bisericii şi nu pot fi modificate. Acceptarea prin credinţă a acestor învăţături, dar mai ales înţelegerea şi mărturisirea lor în consens cu întreaga Biserică Ortodoxă, reprezintă prima condiţie (dar nu singura) de apartenenţă la Biserica lui Hristos.

2. Cuvântul „cred” este pus la singular, pentru a scoate în evidenţă necesitatea credinţei personale a fiecăruia şi a unei mărturisiri conştiente a acestei credinţe.

3 Crezul expune credinţa în fiecare Persoană a Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, dar aceste trei Persoane nu sunt trei Dumnezei şi nici nu reprezintă fiecare câte o treime din Dumnezeu, ci toţi împreună şi fiecare în parte sunt un singur Dumnezeu. Persoanele Sfintei Treimi dumnezeirea, puterea, sfinţenia şi toate celelalte atribute în comun, dar în acelaşi timp, fiecare din Ele o au deplin. Legătura indisolubilă a Persoanelor divine se datorează fiinţei dumnezeieşti comune, dar şi relaţiei de iubire care există veşnic între Ele şi se revarsă şi asupra creaţiei, în special asupra omului.

4. Adică cel care ţine şi susţine toate. Dumnezeu nu doar a creat lumea şi legile naturale după care aceasta se conduce, ci ţine întreaga lume prin pronia şi iubirea lui. După cum spune Mântuitorul Hristos, „Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez” (Ioan 5:17), ceea ce înseamnă că Dumnezeu n-a lăsat lumea de izbelişte, ci o guvernează prin legi şi energii ştiute şi neştiute de noi, dar care nu sunt întâmplătoare.

5. Se are în vedere crearea lumea nevăzută a îngerilor, care este o lume spirituală, şi lumea materială care e legată de viaţa de pe pământ. Prin noţiunea de „cer / ceruri” (vezi şi articolele 3 şi 6), deseori teologia are în vedere lumea spirituală, transcendentă, şi nu un loc sau spaţiu cosmic; iar prin noţiunea de „pământ” se are în vedere anume cosmosul material, care deşi este foarte mare şi încă puţin cunoscut omului, este totuşi limitat.

6. Mai departe Crezul vorbeşte despre a doua Persoană a Treimii – Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om. Cuvântul „Iisus” exprimă numele pământesc al Mântuitorului şi el se traduce: „Dumnezeu mântuieşte”. Iar numele „Hristos” (în ebraică: „Mesia”), înseamnă „Unsul lui Dumnezeu”.

7. Doar Iisus Hristos este Fiul al lui Dumnezeu prin fiinţă/natură şi de aceea este „Unul Născut”. Noi devenim fii ai lui Dumnezeu (cu „f” mic) prin har sau adopţie/înfiere – lucru care ne dă posibilitatea să ne adresăm lui Dumnezeu ca unui Tată („Tatăl nostru, Care eşti în ceruri…”).

8. Şi Fiul a participat la crearea lumii. Deci nu numai Tatăl este creator, ci întreaga Treime.

9. Întruparea Fiului lui Dumnezeu S-a făcut nu de dragul manifestării puterii dumnezeieşti, ci cu scopul mântuirii fiinţei umane căzute în păcat începând cu Adam şi Eva, cărora le-a fost promis „Răscumpărătorul” (Facere 3:15).

10. Omul se îndepărtase atât de mult de Dumnezeu prin păcat, încât singura soluţie a mântuirii era ca Însuşi Dumnezeu să se facă Om, ca să-l ridice pe om şi să-i vindece firea. Duhul Sfânt a pregătit pântecele Fecioarei Maria şi Însuşi Fiul lui Dumnezeu a intrat în pântecele ei şi „şi-a plămădit” trup omenesc. Astfel, Persoana născută din Fecioara Maria era şi este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.

11. Ponţiu Pilat (nu „Pilat din Pont”, pentru că a fost originar din Italia şi nu din Pontul asiatic) – procurator roman în Iudeea între anii 26-36 ai erei creştine. Numele lui este menţionat în Crez pentru a sublinia veridicitatea istorică a evenimentelor şi că Iisus Hristos n-a fost un personaj legendar, despre care nu s-ar şti când şi unde a trăit.

12. Toate evenimentele s-au petrecut aşa cum a fost profeţit cu mult timp înainte în Scriptura Vechiului Testament. Deci Iisus este Cel pe care lumea Îl aştepta ca Mântuitor şi nu trebuie să mai aşteptăm alt mântuitor.

13. Aici Crezul vorbeşte despre a treia Persoană a Dumnezeirii – Duhul Sfânt, egal în toate cu Tatăl şi Fiul.

14. Contrar textului de la Ioan 15:26, în secolul IX romano-catolicii au adăugat în Crez expresia latină „Filioque”, adică „şi de la Fiul”, spunând că Duhul Sfânt purcede nu doar de la Tatăl, ci şi de la Fiul. Această abatere gravă de la adevărul de credinţă exprimat în Biblie a dus la despărţirea Bisericii în 1054. De atunci şi până acum romano-catolicii au făcut şi alte schimbări în învăţătura de credinţă, îndepărtându-se şi mai mult de credinţa primelor veacuri.

15. Cuvântul „una” nu este articol, ci numeral. El arată că Biserica lui Hristos este una (singură). Bisericile Ortodoxe locale, deşi sunt 15 la număr (greacă, rusă, română etc.), toate formează împreună o singură Biserică. Şi sectele se numesc „Biserică”, dar Hristos a lăsat în lume o singură Biserică şi sunt membri reali ai ei doar cei care au păstrat neschimbată credinţa Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi şi se împărtăşesc din harul care s-a transmis neîntrerupt în Biserică de la apostoli şi până astăzi (prin episcopi şi preoţi).

16 Sobornicitatea Bisericii înseamnă nu doar universalitate geografică, ci în primul rând consens şi comuniune în învăţătura de credinţă şi în Sfintele Taine a tuturor Bisericilor locale şi a membrilor lor. Un alt aspect important al sobornicităţii se referă la faptul că Biserica este condusă colegial (sinodal) de toţi episcopii Bisericii, care sunt egali în ce priveşte succesiunea apostolică şi se deosebesc doar prin titluri onorifice (patriarhi, mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi). Biserica este condusă de adunarea episcopilor, iar în situaţii mai speciale, la luarea deciziilor sunt implicaţi şi preoţii, călugării şi chiar credincioşii de rând, pentru că toţi împreună formăm Biserica.

17. Credinţa noastră în Biserică este mărturisită imediat după credinţa în Dumnezeu-Treime şi înainte de mărturisirea Botezului. Drumul nostru spre Dumnezeu este prin Biserica întemeiată de Hristos şi nimeni nu poate primi Botezul şi nici nu are folos din el dacă nu menţine legătura cu Biserica prin împărtăşirea continuă cu Trupul şi Sângele lui Hristos (la Sfânta Liturghie).

18. Botezul nu doar dă iertarea păcatelor făcute până atunci, ci dă şi putere de a lupta cu păcatul pe tot parcursul vieţii, iar acest lucru ne reuşeşte în măsura în care conlucrăm cu Dumnezeu, cu care ne unim prin făgăduinţa Botezului şi prin naşterea duhovnicească „din apă şi din Duh” (Ioan 3:5).

19. Învierea morţilor şi viaţa veşnică nu sunt doar realităţi în care credem, ci şi le aşteptăm. Aceasta dă sens vieţii
duhovniceşti şi fără credinţa în înviere şi viaţă veşnică nu are rost nici botezul, nici împărtăşirea noastră.

20. Cuvântul „Amin” (din ebraică) înseamnă „Aşa este! / Aşa să fie!”.