Pe 13 noiembrie 2011, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Iosif Pop s-a savârşit prima Sfântă Liturghie în parohia noastră.

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

PAROHIA ORTODOXĂ A SFÂNTULUI  IOAN BOTEZĂTORUL ȘI A SFÂNTULUI MUCENIC ALBAN, LUTON, UK

Programul slujbelor în perioada sărbătorilor Naşterii Domnului

Hristos se naste, Slaviti-L!
 
Dragii mei,
 
Am nadejde ca acest email va gaseste pe fiecare dintre dumneavoastra sanatos, voios, cu pace in suflet si in plina pregatire pentru sarbatoarea Nasterii Domnului.
 
Mai sunt doar cateva zile pana la marea sarbatoare si poate ca este un moment potrivit sa privim in retrospectiva si sa cugetam asupra celor pe care le-am trait de la Craciunul trecut.
 
Dupa cum stiti, incepand cu 13 Noiembrie 2011, cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Mitropolit Iosif, am inceput sa ne rugam in fiecare duminica la Sfanta Liturghie in noua parohie ortodoxa din Luton. Au fost si alte slujbe, precum botezuri si nunti, si avem nadejde ca ne va ajuta Domnul sa ne intalnim si cu alte ocazii pentru a inalta rugaciuni. Mantuitorul Hristos ne spune "Ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si eu in mijlocul lor"(Evanghelia de la Matei, Cap.18,Vers 20). Iar noi adunati in biserica formam o comunitate; Dumnezeu ne cheama sa ne impartasim de harul Sau in biserica, dar, totodata, ne imparstasim si din dragostea celorlalti din jurul nostru.
 
Suntem chemati sa daruim si celorlalti de langa noi din darurile pe care ni le-a facut Dumnezeu! Si aici tin sa multumesc celor care au avut drag si bunavointa sa faca daruri pentru comunitatea noastra prin diferite mijloace.
 
Suntem la inceput de drum, dar cu rugaciune, cu bunavointa si cu responsabilitate, am nadejde ca vom creste si ca impreuna vom reusi sa vedem si roadele muncii noastre.
Imi spunea un parinte duhovnic din Romania "Ajungi la o varsta si cand te uiti in urma vrei sa vezi ce ai semanat si ce vei culege". In Vechiul Testament in cartea Profetului Osea se spune ca cine seamana vant, va culege furtuna.
Fie ca Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa nu semanam vreodata vant!
 
In prag de sarbatori, gandurile si rugaciunile mele se indreapta catre fiecare dintre dumneavoastra, dar si catre cei dragi pe care-i aveti in Romania.
 
Am nadejde ca vom reusi sa ne vedem cu totii la slujbele pe care le vom avea la noi la Biserica.
 
In ultimele saptamani v-am invitat pe toti sa ramaneti dupa slujba din ziua Nasterii Domnului, la agapa (masa) pe care o poate impodobi fiecare cu bucate. Asadar, cei care au posibilitatea, sunt rugati sa aduca cate ceva din mancarea traditionala si nu numai.
De asemenea stiti ca am adunat numele copiilor pentru a le darui cate ceva in ziua de Craciun. Rog pe parintii care au mai mult de un copil, sa-mi comunice inca o data numele si varsta fiecaruia.
Dar pentru ca si adultii s-au straduit sa fie cuminti in acest an, nu vor fi lipsiti nici acestia de cate un dar.
 
Programul slujbelor:

  • Sambata 24 Decembrie, ora 19:00 - Slujba Vecerniei cu Litia
  • Duminica 25 Decembrie, ora 12:00 - Slujba Sfintei Liturghii, urmata de masa de Craciun si impartirea darurilor.
  • Sambata 31 Decembrie, ora 23:30 – Acatistul Mantuitorului si Slujba de Te Deum (de multumire)
  • Duminica 1 Ianuarie, ora 12:00 - Slujba Sfintei Liturghii.
  • Vineri 6 Ianuarie, ora 10:00 - Slujba Sfintei Liturghii si Sfintirea cea Mare a apei (Boboteaza)
  • Sambata 7 Ianuarie, ora 10:00 - Slujba Sfintei Liturghii. Pomenirea Sfantului Ioan Botezatorul
  • Duminica 8 ianuarie, ora 12:00 - Slujba Sfintei Liturghii.

Va doresc saptamana binecuvantata, cu mult spor in lucrul cel bun si fie ca Milostivul Dumnezeu sa ne ajute sa petrecem cu pace si cu bucurie sarbatorile ce vor urma!
 
Va asteptam cu drag la biserica!
 
Cu pretuire,
Parintele Ioan Nazarcu.