Pe 13 noiembrie 2011, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Iosif Pop s-a savârşit prima Sfântă Liturghie în parohia noastră.

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

PAROHIA ORTODOXĂ A SFÂNTULUI  IOAN BOTEZĂTORUL ȘI A SFÂNTULUI MUCENIC ALBAN, LUTON, UK

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este unul din elementele liturgice definitorii ale Postului Mare. Este cunoscută încă din secolul al IV-lea şi se rosteşte în cadrul slujbelor începând cu miercurea din săptămâna lăsatului sec de brânză şi până la Denia din Sfânta şi Marea Vineri.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Prima parte a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul cuprinde patru cereri, ce presupun patru mari păcate de care trebuie să se ferească omul, mai ales în perioada Postului Mare. Îi cerem mai întâi ajutorul lui Dumnezeu pentru a putea lupta cu 'duhul trândăviei', care se opune muncii şi agoniselii cinstite, care îl conduce pe om la folosirea de munca altora, la lene, la furt, la indolenţă, la huzur, la nepăsare, la viciu. Omul trebuie să-şi folosească în permanenţă timpul ca să lucreze pentru realizarea binelui.

'Duhul grijii de multe' este al doilea obstacol peste care trebuie să trecem cu ajutor de la Dumnezeu. Această ispită ne împrăştie mintea, căutând să ne scoată din noi înşine, să ne înstrăineze de cele sfinte pentru a nu mai fi ai lui Dumnezeu, ci ai lumii.

În al treilea rând, cerem să fim întăriţi în lupta cu 'duhul iubirii de stăpânire', care ne scoate din smerenie, ne face să ne credem altfel decât alţii, cu dreptul de a-i stăpâni, de a ne socoti mai presus decât ei. Rămân înscrise peste veacuri rostirile Mântuitorului Iisus Hristos cu privire la acest duh: 'Care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă!'.

În al patrulea rând cerem ajutorul să ne luptăm împotriva 'duhului grăirii în deşert', împotriva gândului făţarnic, al hulei şi profanării celor sfinte, al răstălmăcirii învăţăturii celei adevărate.

A doua parte a rugăciunii pune în lumină virtuţile cu care adevăratul creştin doreşte să-şi îmbogăţească existenţa. Astfel, adevărata viaţă în Hristos trebuie încărcată de duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei. Din smerenie, nu poate cădea nimeni. Cu răbdarea biruim supărările, suferinţele şi nedreptăţile, iar cu dragostea răzbatem peste tot, fiindcă acesteia nu-i stă nimic împotrivă.

La finalul rugăciunii sale, Sfântul Efrem aşază alte două cereri pline de umilinţă şi introspecţie contemplativă: 'Aşa, Doamne, dăruieşte-mi ca să-mi cunosc greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în veci'.

Sfântul Cuvios Efrem Sirul

Cuviosul Efrem Sirul s-a născut în anul 306 în cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflată sub conducere romană. Efrem a crescut într-o familie cu părinţi păgâni, tatăl său fiind preot al zeiţei Abizal. Învăţătura creştină el o va primi prin intermediul Sfântului Iacov, binecunoscutul episcop de Nisibe, care l-a şi botezat la vârsta de 18 ani. Începând cu acest moment, Efrem devine apropiatul ierarhului provinciei, pe care l-a ajutat să reînnoiască moralitatea decăzută a cetăţenilor acelor locuri. Unul dintre biografii săi povesteşte cum, la un moment dat, el a reuşit să alunge trupele persane, care staţionau în Nisibe, doar cu rugăciunea sa. Un nor de muşte şi ţânţari s-a abătut asupra trupelor lui Sapor al II-lea, regele Persiei, silindu-le să părăsească provincia. Aventuroasa campanie a împăratului bizantin Iulian Apostatul, care pentru un timp ameninţa Persia, s-a sfârşit, precum se ştie, cu un dezastru, iar succesorul său, Jovianus, a fost fericit să scape de la masacru ceea ce mai rămăsese din măreaţa armată pe care predecesorul său o condusese de-a lungul Eufratului.

Roma pierduse provinciile răsăritene cucerite la sfârşitul secolului al III-lea. Printre oraşele retrocedate Persiei era şi Nisibe. Pentru a scăpa de cruda persecuţie care bântuia pe atunci Persia, mare parte din populaţia creştină a abandonat Nisibe. Sfântul Efrem a mers, cu conaţionalii săi, şi s-a aşezat mai întâi la Beit-Garbaya, apoi la Amid şi, în final, la Edessa, unde a petrecut 10 ani de viaţă ca monah, cunoscut prin traiul său ascetic. Cu toate acestea, s-a arătat interesat de cele care priveau populaţia Edessei. Cronicarii mai vechi spun că ar fi fost diacon, pentru că putea predica în public. Pe vremea aceea, cel puţin 10 secte activau în Edessa, iar Efrem s-a luptat cu ele, mai ales cu discipolii vestitului filosof Bardesanes. Acestei perioade îi aparţin aproape toate lucrările sale, în afară de poemele compuse la Nisibe, restul scrierilor, predici, imne, tratate exegetice datează din timpul şederii sale la Edessa. Este foarte probabil ca el să fi fost unul dintre fondatorii şcolii persane de teologie, numită aşa pentru că primii ei studenţi şi profesori erau creştini persani refugiaţi din 363. La moartea Sfântului Efrem, acesta a fost îngropat în cimitirul unde erau înhumaţi străinii.

(Sursa: basilica.ro)