Pe 13 noiembrie 2011, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Iosif Pop s-a savârşit prima Sfântă Liturghie în parohia noastră.

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

PAROHIA ORTODOXĂ A SFÂNTULUI  IOAN BOTEZĂTORUL ȘI A SFÂNTULUI MUCENIC ALBAN, LUTON, UK

Viața Sf. Ioan Botezătorul

In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca "nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan "a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.

Raspunsul la intrebarea "Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?", il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: "Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu" (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: "Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut "vorbi" sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu".

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!".

Read more: Viața Sf. Ioan Botezătorul

Rugaciune catre Sfantul Ioan Botezatorul

O, Mergatorule inainte al Domnului si Botezatorule al lui Hristos, mari si multe sunt vredniciile date tie de la Dumnezeu, fiindca tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit. Tu, dupa fagaduinta si proorocie ingereasca, te-ai si nascut. Numele tau prin cuvantul Arhanghelului Gavriil mai inainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegarii limbii tatalui tau s-a pecetluit. Tu, din copilarie, in pustie ai vietuit si, ca o pasare a cerului, desavarsit neagoniseala ai iubit, cu agurida si cu miere salbatica te-ai hranit.

Tu ai fost crinul cel cuvantator al vailor si al pustiilor, care in loc de podoaba hainelor, cu darul cel de sus imbracand trupul tau, cu peri de camila l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat in pustie si calea Domnului o ai pregatit. Tu, cu duhul si cu puterea lui Ilie, in lume te-ai aratat si nelegiuirea lui Irod si a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu esti martorul cel preavestit al Preasfintei si de viata facatoarei Treimi. Tu pe Mantuitorul catre multimea popoarelor L-ai marturisit si cu degetul tau L-ai aratat pe Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii. Tu, de catre insusi Domnul, mai mult decat prooroc ai fost marturisit si dupa Nascatoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om nascut din femeie.

Deci, pentru toate aceste vrednicii si daruri, multimea popoarelor crestine te socoteste pe tine ca pe un mare prieten al lui Dumnezeu, care ai mare indrazneala catre El. De aceea si eu, smeritul si mult pacatosul, cu multa evlavie, cu durere de inima si cu lacrimi, te rog pe tine, dumnezeiescule Ioane Proorocule, sa-mi fii mie, pacatosului celui nemernic si cu totul neputincios, mare aparator si grabnic izbavitor de toate ispitele si incercarile acestea ale vietii de acum.

Read more: Rugaciune catre Sfantul Ioan Botezatorul

Paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul

De este preot, se zice: Binecuvantat este Dumnezeul nostru...
Iar de nu, se zice: Pentru rugaciunile...

Apoi rugaciunile incepatoare: imparate ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfanta Treime... Tatal nostru...
Doamne miluieste (de 12 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Veniti sa ne inchinam... (de 3 ori)

Psalmul 142: Doamne, auzi rugaciunea mea...

Dumnezeu este Domnul... (de 3 ori), apoi:

Troparul Sfantului Ioan Botezatorul

Catre glasul celui ce a strigat in pustie: "Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui", cu credinta si cu dragoste sa alergam toti cei impresurati de primejdii si de suparari, spre a dobandi mila si ajutorul lui Dumnezeu. Ca mult poate a ne ajuta, ca un dumnezeiesc inaintemergator si prieten de aproape al lui Hristos (de doua ori).

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Catre Maica Luminii si Preacurata Fecioara Mana sa alergam toti cei ce voim sa dobandim ajutorul ei si mila Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care cu multa indurare primeste mijlocirea si rugaciunile Prea Curatei Maicii Sale.

Read more: Paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul

Acatistul Sf. Ioan Botezatorul

Rugaciunile incepatoare :
 
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Prin tine izbavindu-ne de tot necazul, dupa datorita multumire, pe tine aparatorul si fierbinte sprijinitorul nostru te rugam, cel ce ai indraznire catre Domnul, din toate nevoile ne slobozeste pe noi ca sa-ti cantam : Bucura-te, sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !

Icosul 1 :

Inger inaintestatator, al cetelor dreptilor, tu esti Ioane proorocule, ca stralucind cu dumnezeiasca lumina, luminezi pe toti cei ce lauda dumnezeiasca pomenirea ta, si cu fierbinteala si dragoste te maresc si zic catre tine asa :

Bucura-te, stea de lumina purtatoare lumii;
Bucura-te, faclie stralucitoare a toata faptura;
Bucura-te, cadere de pierire demonilor;
Bucura-te, ridicarea pamantenilor celor cazuti;
Bucura-te, lumina necuprinsa de ochii omenesti;
Bucura-te, adanc mare vazut de gandurile credinciosilor;
Bucura-te, ca tu esti povatuitorul mantuirii;
Bucura-te, ca luminezi inimile credinciosilor;
Bucura-te, datatorule de bucurie al crestinilor;
Bucura-te, pierzatorul blestemului pamantenilor;
Bucura-te, prin care se lumineaza faptura;
Bucura-te, prin care se goneste necazul;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !

Read more: Acatistul Sf. Ioan Botezatorul

Soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan (7 ianuarie)

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.

Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie "gătiţi calea Domnului", turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.

Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.

Mai multe despre viaţa sfântului Ioan Botezătorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sărbătoriri pe care Biserica i le-a rânduit:

  • Zamislirea sfântului Ioan Botezatorul (23 septembrie)
  • Nasterea sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie)
  • Taierea capului Înaintemergatorului (29 august)
  • Aflarile capului (24 februarie si 25 mai)