Sambata 18 februarie facem pomenirea celor adormiti
Dragii mei,
Sambata 18 februarie facem pomenirea celor adormiti / mosii de iarna.
Va scriu pentru a confirma ca vom avea Sfanta Liturghie urmata de Slujba Pomenirii celor adormiti.
Slujba va incepe Sambata 18 februarie de la ora 10:00.
Duminica ca de obicei, Sfanta Liturghie incepand cu ora 12:00.
Fiecare dintre noi avem parinti, frati, surori alte rude sau prieteni care au trecut la Domnul. Acesta este un bun prilej ca sa ne amintim de ei in rugaciune, in Sfanta Liturghie si in slujba de pomenire.
La slujba de pomenire a celor adormiti se aduce coliva, o sticla de vin si alte roade. Ce poate si ce simte fiecare.
Arpacasul / graul de coliva se poate cumpara din orice super market din Anglia(Tesco, ASDA,etc). Este cunoscut sub numele de Pearl Barley.
Unii dintre dumneavoastra m-ati intrebat de reteta pentru coliva; aici veti gasi mai multe retete:
Am gasit cateva randuri / cuvinte de folos despre Mosii de iarna si vi le trimit si dumneavoastra.
Va doresc tuturor saptamana binecuvantata si nadajduiesc sa ne vedem sambata la slujbele mentionate mai sus.
(Pr. Ioan Nazarcu)
Pomenirea mortilor – Mosii de iarna
Sambata, 18 februarie, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor trecuti la cele vesnice. Aceasta sambata este cunoscuta in popor sub denumirea “Mosii de iarna”. Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.
Astfel, sambata 18 februarie, in fiecare biserica se oficiaza Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei adormiti. In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet – partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.
In Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne facem pomenirea mortilor, pentru ca in duminica urmatoare Biserica a randuit sa se faca pomenire de Infricosata Judecata si A doua venire a Domnului la care ne vom infatisa toti. Pentru ca multi crestini au murit pe neasteptate si fara pregatirea sau fara pocainta necesara, Biserica face mijlocire pentru toti acestia, ca sa se bucure de fericirea vesnica.
Sambata, zi de pomenire a celor adormiti
Sfintii Parinti au randuit ca sambata sa se faca pomenirea celor adormiti, pentru ca este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad, ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte sambata e deschisa spre duminica, ziua invierii cu trupul. Duminica este numita si ziua a opta, pentru ca este ziua inceputului fara de sfarsit, ea nu va mai fi urmata de alte zile, va fi eterna.
Parintele Al. Schmemann despre semnificatia Sambetei Pomenirii celor adormiti
“In ajunul acestei zile (Sambata lasatului sec de carne), Biserica ne invita la o pomenire generala a celor ce “au adormit intru nadejdea invierii si vietii vesnice“. Aceasta este, intr-adevar,ziua cea mare de rugaciune a Bisericii pentru cei morti.
Pentru a intelege sensul legaturii dintre Postul Pastelui si rugaciunea pentru cei adormiti, trebuie sa ne amintim ca crestinismul este religia iubirii. Hristos le-a lasat apostolilor nu o doctrina a mantuirii individuale, ci o noua porunca – “sa se iubeasca unul pe altul“, adaugand: “Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unul catre altul“.
Iubirea este deci fundamentul, adevarata viata a Bisericii, care este, in cuvintele Sfantului Ignatie al Antiohiei, “unitate de credinta si iubire“. Pacatul este intotdeauna lipsa dragostei si deci separarea, izolarea, razboiul tuturor impotriva tuturor. Noua viata daruita prin Hristos si transmisa noua de catre Biserica este, mai intai de toate, o viata a impacarii, a “adunarii in unitate a celor care sunt imprastiati“, restaurarea iubirii distruse prin pacat. Dar cum putem incepe intoarcerea noastra catre Dumnezeu, impacarea noastra cu Dumnezeu, daca inauntrul nostru noi nu ne intoarcem la porunca cea mare a iubirii?
Rugaciunea pentru cei morti este expresia fundamentala a Bisericii ca iubire. Ne rugam lui Dumnezeu sa-i pomeneasca pe cei pe care noi ii pomenim si facem aceasta tocmai pentru ca ii iubim. Rugandu-ne pentru ei, ne intalnim cu ei in Hristos, Care este dragoste, infrange moartea, care este ultima biruinta asupra instrainarii si lipsei de dragoste. In Hristos nu este diferenta intre cei vii si cei morti. El este Viata si aceasta Viata este lumina omului. Iubindu-l pe Hristos, ii iubim pe cei ce sunt in El; iubind pe cei ce sunt in El, il iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii si motivatia pentru care se savarsesc rugaciuni pentru cei adormiti.
Ceea ce ii tine vii pe cei adormiti este dragostea noastra adevarata pentru Hristos, pentru ca aceasta, Dragostea, ii tine “in Hristos“; si cat de mult gresesc acei crestini apuseni care ori reduc rugaciunea pentru cei morti la o doctrina juridica a “meritelor” si a “compensatiilor” ori pur si simplu o resping, considerand-o nefolositoare.
Marea priveghere a Duminicii lasatului sec de carne (mosii de iarna – n.tr.) pentru cei adormiti serveste ca model pentru toate pomenirile celor plecati dintre noi si se repeta a doua, a treia si a patra Sambata din Postul Pastelui.